Intotdeauna e loc de mai rau. Ma vaitam de job de viata, de ceea ce mi se intampla in general si acum constat ca lucrurile pot fii mult mai rele, Jobul si mai de kkt, necazuri reale,probleme reale, oameni care sufera si in neputinta lor depind de tine. De-a lungul timpului mi-a ramas un singur punct fix, tocmai ala in care credeam cel mai putin. Poate ca Dumnezeu ma iubeste . Sigur Dumnezeu ma iubeste si poate toate se intampla cu un rost ... Cine sunt eu ca sa descopar sensul vietii.? Sau poate ca pentru fiecare sensul vietii e diferit . Nu exista un adevar universal valabil pentru toti . Trecerea fiecaruia prin viata are scopul ei. Nu imi doresc deca sa ma regasesc, sa ma impac cu mine sa ma iubesc si sa-mi gasec linistea si fericirea. Ma obsedeaza tatuajul unui prieten " Enjoy life with eyes half closed misundestanding things ".

Am avut o viata buna, am calatorit , mi-am cumparat lucrurile pe care mi le-am dorit.... Au fost si eforturi si sacrificii... I-am multumit mereu lui  Dumnezeu pentru prietenii pe care ii am si care mi-au fost alaturi. Eu nu sunt un om puternic, poate complexele, poate traumele din copilarie m-au marcat si sunt lucruri peste care nu am putut trece.Ce e si mai rau este faptul ca nu sunt un om practic. Iar ce e greu e faptul ca in fata nenorocirilor personale suntem singuri. Ca atunci cand poate avem cel mai mult nevoia de de un telefon sau de o vorba buna acestea nu vin.... iar pentru cineva ca mine care sa balaceste in noroiul propriilor nenorociri si isi plange de mila telefonul ala ar putea fi salvator....Azi sunt trista  si am plans  cun n-am mai plans de mult., singura in casa, eu si pisica................ Azi chiar traiesc o drama cu motiv sau mai bine zis o anticipare a dramei care o sa urmeze. Nu stiu sa fac fata nenorocirilor, sunt prea sentimentala, prea slaba. Am pus mana pe telefon si am inceput sa imi sun prietenii. Am fost surprinsa sa constat cat sunt de singura, Nu vroiam decat un umar pe care sa plang, pe cineva care sa imi arate putina compasiune, sa imi tina companie si cam atat.... Intrebarea " si cu ce as putea sa te ajut eu", a fost ca un dus rece. ...Cu nimic, nimeni nu ma poate ajuta cu nimic, e drama mea si e crucea mea de purtat, dar ce sa zic putina compasiune nu mi-ar strica...........Mi-as fi dorit ca unul din prietenii astia sa vina la mine, sa ma vada, sa vada daca sunt bine. Nici macar pisica nu stiu pe unde e. Si drama continua...........