Intotdeauna lunea e o zi proasta, dar unele sunt mult, mult mai proaste decat altele.
Am senzatia ca sunt pur si simplu o idioata care traieste o viata mizerabila inconjurata de oameni tampi.
Nu vad rostul acestei zbateri zilnice. La ce bun?
De ce te-ai mai trezi dimineata si care este motivatia de a merge mai departe. Ce sunt rahaturile astea cu sa ne bucuram de o floare de o raza de soare si de alte prostii de genul asta .
Am ajuns la concluzia ca nimic nu ma face fericita.
Nu sunt indragostita si nici nu cred ca as putea fi atata timp cat nu vad decat partea proasta din fiecare si nu sunt dispusa sa tolerez defectele nimanui. Mi-ar placea sa ma indragostesc, Poate asta ar mai da putina culoare . Am foarte putine persoane pe care le tolerez si a caror prezenta nu ma irita. Singurul lucru care imi place sa-l fac este sa ma uit la chestii stupide la TV (exclus telenovele) si sa calatoresc. Uitandu-ma in urma vad ca nu sunt nimic din ceea ce as fi vrut sa devin . N-am riscat niciodata n-am avut curajul sa-mi traiesc viata si intotdeauna am luat decizii in mod extrem de rational. La ce bun? Incep sa cred ca asa cum spunea cineva civilizatia umana nu este decat un experiment extraterestru foarte nereusit de altfel. Imi vine sa urlu dar bineinteles ca nu voi face asta. Ma voi purta in continuare "normal" si voi suporta toate convenientele zilnice.

O zi groaznica

Mi-am facut blog. De ce? Buna intrebare. Ca sa fiu si eu in randul lumii, dar mai ales ca sa pot sa povestesc cuiva prin ce trec azi. De obicei sunt o persoana pozitiva, optimista sau cel putin asa las impresia dar astazi..............Am ajuns la trista concluzie ca am deja o varsta , ceva peste 30, si ca desi am ceva realizari materiale pana la aceasta varsta viata mea e de cacat. Dupa o relatie de 10 ani cu cineva am ajuns sa fiu tratata cu apelative de genul proasta, chioara, dobitoaca si inca cateva injuraturi acolo, taman eu care ma cred o fina si o intelectuala. Ca sa umplu golul din viata mea am facut o mica pasiune pentru un solist de muzica rok si drept urmare urmaresc emisiuni de adolescenti si-i ascult cu interes cuvintele sperand ca poate intalnirea cu el va fi miracolul din viata mea (si ma mai cred o persoana normala si cu capul pe umeri) . Si inca ceva . Imi pling de mila ceva de speriat. Nu-mi place meseria pe care o fac, iar la momentul de fata o detest efectiv. Daca m-ar intreba cineva ca la un interviu care este principalul meu defect as spune ca lasitatea. Mi-e frica de foarte multe lucruri, de boala, de moarte, de batranete (asta chiar ma ingrozeste de-a dreptul) de saracie . Tot timpul as vrea sa fac ceva extrem de interesant, sa ma apuc de alpinism , sa fac un copil dar sfarsesc la TV cu telcomanda in mana. Stiu ca trebuie sa schimb ceva dar nu am curajul sa pun in practica hotararile radicale pe care le iau.